joi, iulie 04, 2013

rugaciune

Într-o lucrare atribuită prea nefericitului Daniil Sihastru, așadar un apocrif cu

bătaie lungă, se punea problema existenței unui țarc amenajat în Rai unde

campau, etern și în exclusivitate, doar nevestele a căror frică principală în viață

fusese orientată jos-sus, rachetă sol-aer, injinerului de destine, atotputernicul

Evghenie Feodorovici Țiolkovski–junior...
Cum doamnele neveste, nu erau îmbrăcate deloc, am putea bănui chiar goale

pușcă, necuviință de neadmis pe Terra, inspectorii cu respectarea standardelor

de bună purtare, abia dacă își puteau înăbuși chicotitul deontologic, întrucât, sub

nici un chip, nu reușeau să scoată în fața careului vreo impostoare. Toate erau la

fel, aceeași carnație, toate cu același țesut conjunctiv, nici un mister care să le

diferențieze. Aproape toate erau împăcate cu lumea, suportau foarte bine lipsa

identității, bolboroseau aceleași rugăciuni, aveau aceleași convingeri, urmau

același regim de slăbit, sexul fiindu-le mascat de frunze de dafin astral, un fel de

tanga, coadă de cometă, la mare căutare pe aceste tărâmuri.
 În marea sa mărinimie, bunul Țiolkovski a dat pe goarnă falsul, lucrarea atribuită

nefericitului Daniil fiind pusă la index iar într-o bună zi și temeinic arsă. Rug uriaș

cu frunze subțiri de dafin, uscate, sfărămicioase, precum au mai toate

gospodinele care se respectă.